Au fost stabilite TAXELE ȘI IMPOZITELE pe care le vor plăti bucureștenii în 2013

Au fost stabilite TAXELE ȘI IMPOZITELE pe care le vor plăti bucureștenii în 2013
Publicat: 19/12/2012, 10:01
Actualizat: 31/01/2019, 23:01

Bucureștenii vor plăti în 2013 aceleași taxe și impozite locale ca cele din acest an, potrivit proiectului de hotărâre aprobat marți de Consiliul General al Municipiului București.

Consilierii municipali au aprobat, în ședința de marți, proiectul privind stabilirea nivelurilor impozitelor și taxelor locale în 2013 în Capitală.

Potrivit proiectului, în 2013 vor fi păstrate aceleași impozitele și taxe ca cele plătite în acest an.

Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu două amendamente, unul privind scutirea cu 95 la sută de la plata impozitelor a autovehiculelor hibride și electrice care au clasa de poluare euro 4.

Potrivit celui de-al doilea amendament, pentru vehiculele înregistrate cu o capacitate cilindrică mai mică de 4.800 de centimetri cubi, cu excepția autovehiculelor, se va percepe o taxă de trei lei la fiecare 200 de centimetri cubi, iar pentru vehiculele înregistrate cu o capacitate cilindrică mai mare de 4.800 de centrimetri cubi se va percepe o taxă de cinci lei pentru fiecare 200 de centimetri cubi.

Totodată, pentru vehiculele înregistrate fără capacitate cilindrică evidențiată, cu excepția autovehiculelor, se va percepe o taxă de 100 de lei pe an.

Impozitele pe clădiri și terenuri sunt diferențiate în București, în funcție de zona în care este amplasată construcția sau terenul, vechimea sau materialele din care este construit imobilul.

Bucureștenii care vor plăti anticipat, până la 31 martie 2013, impozitele pe clădiri, terenuri și mijloacele de transport, vor beneficia de o reducere de zece la sută din suma datorată. În cazul în care impozitele și taxele locale sunt plătite după data limită, proprietarii vor plăti majorări de întârziere.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că nu a susținut și nu va susține creșterea taxelor și impozitelor în București pentru 2013.

Guvernul a adoptat o hotărâre privind actualizarea taxelor și impozitelor locale cu rata inflației pe ultimii trei ani, respectiv majorarea acestora cu 16,05%.

Premierul Victor Ponta declara că nu va publica HG privind actualizarea taxelor locale cu inflația până nu se va înțelege foarte clar că Guvernul nu mărește aceste taxe, iar actualizarea cu rata inflației se poate face doar de către autoritățile locale, dacă doresc.

Ponta a mai spus că Guvernul nu face decât să comunice rata cumulată a inflației autorităților locale, însă nu poate decide nivelul taxelor, acesta fiind atributul consiliilor locale, care pot reduce taxele cu patru la sută sau le pot majora cu maximum 36 la sută.

Premierul a explicat că Guvernul înștiințează autoritățile locale care este rata cumulată a inflației pe trei ani, „în care au dreptul, dacă vor ei și dacă votează în Consiliul Local, să actualizeze taxele”.

„Deci, eu nu măresc nicio taxă, eu fac ceea ce mă obligă legea, și anume îi informez pe cei din CGMB, consiliile locale, cât au voie (să modifice cuantumul taxelor – n.r.), că nu au voie să le mărească cu 100 la sută sau cu 50 la sută”, a susținut Ponta.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Asociația de proprietari are interzis. Toți proprietarii de apartamente trebuie să știe
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Când a apărut primul dinozaur cu sânge cald?
×